Vreau să fiu fericit.

Ai simțit vreodată fericirea?

Ai simțit vreodată fericirea, fericirea aia reală, în care te pierzi cu totul pe tine, în care uiți ce este bine și ce este rău, ce ești, ai fost sau vei fi, în care totul pare că este atât de iubitor, razele îți zâmbesc, norii ți se alătură, oamenii se bucură, iar sufletul tău e cât pe-aci să încălzească întreaga planetă? Dar unde este tristețea, sau sufletul ăla pierdut care nu își găsește glasul, care se ascunde în fața măștilor, un bal continuu de roluri și situații și vorbe și prestații, care mai de care mai îmbucurătoare pentru cei din jur? Pentru ce toate astea? Pentru a fi iubiți, înțeleși și văzuți în adevăratul nostru potențial? 

Oare?

Dar care este adevăratul potențial al iubirii, al sufletului bucuros, liniștit, căruia i s-a dat să asculte glasul mlădios și suav al liniștii, care nu a luat parte nici la îngheț, nici la prea mare arsură, a cărui inimă nici nu clocotește, nici nu moare, al cărui zâmbet frumos nu se pierde printre fețele pierdute ale celor mai mulți din jur? 

Deci nu ai găsit răspunsul… te îneci în idei deștepte. Ce este fericirea, dragă eu, dragă tu, dragă om, ce este această liniște apăsătoare sau extaz revelator, ce este această pace, precedată de o luptă cu augur? 

Nu mai vreau, nu mai vreau să cred nimic, nu mai vreau să găsesc definiții la așa ceva, nu mai vreau să găsesc răspunsuri la "de ce"-uri fără vreun răspuns, sau să găsesc "de ce"-uri la răspunsuri cărora le lipsește un "de ce", vreau doar să fiu, să coexist cu această planetă minunată, acest sol unificator, acest univers îmbietor, să mă las purtat de puterea ochilor, de glasul mării, și mireasma soarelui, de sunetul florilor și ciupitura picturilor. 

Nu mai vreau să mă afund în de ce-uri sau în întrebări, în agnosticism sau în credință, ci doar să cred în puterea vieții de a da fără a lua, cum prea mult mă învață viața de a da fără a mai cere în schimb. Însă eu încă cer în schimb, cer fericirea, cer împlinire, cer ceva care însăși prin natura lui există în mine și eu totuși am nevoie să mi se dea, este de parcă m-aș duce în piață și aș cere un kg din mine, de parcă cineva, dacă îi voi cere, chiar mă va da, de parcă eu aș fi de vânzare, precum prea des cred că fericirea poate fi cumpărată, când prea des uit că eu și fericirea suntem același lucru, că nu am cum să caut bucuria în jur, căci mereu o voi găsi între contur, iar astfel ce pare a fi, uită să mă fie, iar ce a existat, a existat și există. 

Ce este un zâmbet, un zâmbet rece și cald care spune povestea întregii planete, a stelelor, a universului prin privirea și bucuria dată... nu vei găsi niciodată fericirea, prietene, căci a fost mereu în tine, iar tu niciodată nu ai pierdut-o, ai ascuns-o sub măști, sub urlete, țipete, căutări perfide, jigniri și apăsări, ți s-a spus că nu ești, că nu meriți, că nu simți, că ființa ta nu contează pentru nimeni și nimic, căci ființele ce au văzut asta în tine, doar s-au văzut în oglindă, căci pare că da, mergem în camere cu oglinzi să ne vedem pe noi înșine, uitând că de fapt întreaga lume este de fapt o cameră cu oglinzi, unde în frumusețea ochilor albaștri ai persoanei iubite ți se reflectă de fapt tot propriul chip, căci în apusul frumos de vară, portocaliul pielii tale îl iubești cel mai mult, căci în nimicul pe care îl crezi ca fiind persoana de lângă tine, tot pe tine te vezi, întreaga lume ți-e o oglindă, iar tu te oglindești și tu în propria-ți oglindă, oglinda cu oglinda pasați lumina sau întunericul de la unul la altul, fiecare cu lipsurile lui. 

Nu mai cred in fericire

Așa că, dragul meu, fericirea ți-ai găsit-o, fiindcă nu ai pierdut-o de fapt niciodată; este și va fi mereu acolo, doar ai nevoie să o accepți. Nu ai nimic de căutat, nici măcar de înțeles, așa că oprește-te din a căuta ceva ce deja ai și fii fericit că nu ai ceea ce nu ai, căci misterul, dacă este să fie ascuns, va fi pătruns de tine în clipa ce ți-a fost scrisă, fiindcă ascunde de cele mai multe ori nu lucruri de făcut sau de avut, ci întrepătrunderi ale unui univers care prin întreaga forță conspiră înspre a te alinia pe tine cu ființa ta, sau, pe scurt, te face să fii și doar să fii.